Dan Șucu, acționarul majoritar de la Rapid, a dezvăluit că se află în negocieri cu Mircea Lucescu pentru ca reputatul antrenor să preia banca tehnică a echipei în noul sezon de Superligă.
Andrei Vochin, consilierul lui Răzvan Burleanu, susține că aducerea legendarului antrenor în Giulești e perfectată în proporție de 50% și este convins că această mutare va aduce schimbări majore în bine la Rapid.
Andrei Vochin a vorbit despre posibilitatea ca Mircea Lucescu să preia frâiele la Rapid, afirmând că acesta „e un om care știe ce are de făcut” și care va face schimbări radicale la clubul de sub Grant.
„Cred că 50% e rezolvat. Societatea în sine dorește. E o mișcare foarte inteligentă, ar ajuta Rapidul să devină din nou club european. Este, nu doar un antrenor, este un om care poate să vină cu o strategie. E un om care știe ce are de făcut.
Organizare de joc şi club, le-a făcut el singur pe amândouă. Baza Pro Rapid, prin modul cum a cooptat jucatori, ce fel de jucatori. Sabau, Rednic şi langa jucatori tineri. După strategia de abordare a competiţiei”, a declarat Vochin la OrangeSport.
Mircea Lucescu este liber este șomer din luna noiembrie a anului trecut, când a încheiat colaborarea cu Dinamo Kiev. Patronul Rapidului încearcă în aceste zile să-l convingă pe Mircea Lucescu să accepte oferta clubului.
Dan Șucu este optimist în această privință și spune că săptămâna viitoare așteaptă un răspuns final de la reputatul antrenor român.
„Prioritatea mea și a Rapidului în aceste zile este Mircea Lucescu. Lucrăm doar la asta! Îl dorim pe Mircea Lucescu antrenor, manager general, după modelul fotbalului profesionist.
Dacă va accepta, la dânsul va fi toată partea tehnică, sportivă. Eu sunt optimist. Săptămâna următoare am putea avea un răspuns. Poate s-a săturat și domnia sa de echipe la mii de kilometri și rămâne acasă, aici, la Rapid”, a declarat Dan Şucu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER